Ne luam sufletele de buna. Le taram prin cele mai mociorloase namoale si apoi le splam in apa rece sa sa revigoreze, sa stimulam circulatia periferica. Nu prea le respecatam. Le calcam in picioare ca sa ajungem la ceva ce pare mai stralucitor si cand incerca sa strige "Suntem si noi AICI! Priviti-ne" le punel calus la gura pentru ca nu ne place cand ne dau de gol. Cel mai mult ne place sa le imbracam frumos, sa le punem masti somptuoase, sa ne prefacem ca merg la bal sau se intorc de la ceva petrecere, in speranta ca nu le vom mai vedea fetele triste si trupurile uscative. Si cum le chinuim ... le intidem pe patul lui Procust si tragem de ele in toate directiile ca de guma de mescat roz, cu aroma de bomboane. Cand nu vrem sa le vedem le ascundem in cel mai intunecat colt al unei custi si le uitam acolo fara mancare sau apa. Numai ca ele nu mor. Se chinuie, se lupta cu corbii si ne asteapta loiale sa ne intoarcem fetele spre ele. Le mustram, le aratam cu degetul, le denegram si pe plimbam in izmene prin targ si toate astea doar in speranta ca ne vor lasa in pace, ca vom scapa de ele o data pentru totdeauna. Dar ele se tin cu dintii de marginea ceaunului pentru ca nu ne pot lasa balta.Si faca toatea astea pentru ca stiu cata nevoie avem de ele si cat de pierduti am fi daca ar ingheta.
Asa ca aveti grija de sufletele voastre, nu le lasati sa putezeasca si mai presus de toate nu le vindeti ieftin. Si daca nu puteti trai fara sa dati din ele cate o bucata oricui va iese in cale, macar aveti gija sa merite, dar nu in sensul sagalnic al cuvantului. Aveti grija sa primiti ceva in schimb. Macar o picatura de fericire. Atunci nu veti simti lipsa bucatii amanetate, pentru ca locul ei e luat de picatura. Si daca veti avea in loc de suflet balta, nu uitati de reflexia voastra. Iubiti-o cum va iubeste ea pe voi. A...era sa uit. Aveti mare grija la prea multa caldura. Veti ramane cu balta secata si in loc de ea o gaura arida, iar o data format desertul, prea rar va mai ploua.
